martes, 29 de abril de 2008

Mensaje Pascual del Patriarca Pavle de Servia


+ PAVLE

Por la gracia de Dios
Arzobispo ortodoxo de Pec,

Metropolitano de Belgrado-Karlovci

y Patriarca serbio,


y con él todos los Jerarcas de la Iglesia Ortodoxa serbia a todo el clero, monjes, y a todos los hijos e hijas de nuestra Iglesia Santa: la gracia, misericordia y paz de Dios Padre, y nuestro Señor Jesucristo, y el Espíritu Santo, os damos el alegre saludo Pascual:

¡CRISTO HA RESUCITADO!

“Hoy todo está llenos de luz,
el cielo y tierra y las regiones inferiores;
que toda la creación celebre la Resurrección de Cristo,
pues en Él estamos fundamentados”


Con estas palabras del gran himnógrafo de la iglesia nosotros os felicitamos en el día de la Fiesta de la Resurrección de Cristo y os repetimos, queridos hijos espirituales:

¡CRISTO HA RESUCITADO!

Después de Gran y Santo viernes, la tragedia más grande de humanidad, pero también la manifestación de la gloria de Dios cuando el hombre se hizo juez implacable de su Amor, cuando el hombre juzgó y mató al Dios y Hombre Cristo, cuando la mentira, y el engaño triunfaron sobre Cristo crucificado, cuando el cielo y tierra y las regiones inferiores se avergonzaron por la maldad de la humanidad, después de la oscuridad llegó el día de la Pascua, donde Cristo, Dios y Hombre verdadero, pasó de la muerte a la vida de la oscuridad de la tumba a la luz del Día. Contemplad el Día que es sobre todos los días, el día en que Él ha roto las cadenas del pecado y de la muerte, el día en que el diablo fue encarcelado. ¡Contemplad el día de nuestra libertad, el día de nuestra alegría! Con la Resurrección de Cristo, todo y todos están llenos con una nueva luz de vida, una luz en la que nosotros nos establecemos. Que se nos permita regocijarnos y alegrarnos en la Pascua del Señor, en el día de la libertad y de la vida. Aquellos que estaban encarcelados en medio de la oscuridad se alegran y se regocijan en la libertad de la Luz de la Resurrección. Con la Resurrección de Cristo, la antigua injusticia que trajo al hombre el pecado y la muerte han sido vencidas. El santo apóstol Pablo, lleno de la alegría de la Resurrección exclama: ¿Dónde está muerte tu aguijón, donde está invierno tu victoria? ¡Han sido vencidas para siempre! El aguijón de la muerte ha sido destruido y el Averno se ha vaciado y se han librado los que estaban prisioneros en él. La Luz del mundo ha brillado delante de la tumba como el Sol, así como antes de la pasión había brillado en el monte Tabor. Que toda la Creación se regocije en la Resurrección de Cristo pues por su poderío el débil y desvalido se ha vuelto fuerte y poderoso. En la Resurrección de Cristo el universo entero ha sido transformado. Esto es por qué la Resurrección es una nueva creación del mundo y un nuevo nacimiento de hombre, en la que Cristo Resucitado da su Vida al hombre y al mundo. “Yo soy el Camino, la Verdad y la Vida,” dice el Señor

El Señor Resucitado se apareció a las Mujeres Miróforas y a los Apóstoles que estaban escondidos por miedo a los judíos y reuniéndolos en torno a Él dio fortaleza a su fe diciéndoles: ¡No temáis, Yo he vencido al mundo! Ese mundo que apenas hacía unos días lo había condenado y lo había crucificado en la Cruz. De la misma manera, Él hoy y siempre nos reúne a todos nosotros alrededor de Él y nos dice: ¡No tengáis miedo, porque yo he vencido al mundo! Habiendo visto y experimentado la gloria de Cristo resucitado proclamemos al universo entero: ¡Hombres, Cristo ha Resucitado! ¡Cristo ha Resucitado, glorifiquémosle! Cristo ha Resucitado, creedlo pueblos todos pues “nosotros proclamamos lo que nuestros ojos han visto, y nuestras manos han tocado” que como el apóstol santo y evangelista Juan el Teólogo dice, “para que vosotros también creyendo podáis tener la vida eterna”. Nuestra fe es la fe de la experiencia de la Cruz y la Resurrección. Nosotros sabemos esto porque lo creemos y hemos experimentado y el conocimiento obtenido a través de la experiencia es la más grande confirmación de fe. Antes de su sufrimiento, entierro y resurrección, nuestro Señor trajo tres de sus discípulos a la cima de una montaña muy alta, el monte Tabor. En esta montaña, en el misterio de su Transfiguración, Él les reveló el misterio de Su naturaleza divina, la naturaleza que ellos y el mundo entero conocerían a través de la experiencia después de su Resurrección. La manifestación de la naturaleza divina y su gloria se mostró con la luz de la gracia increada que está en Cristo y qué el mundo ha recibido a través de la Resurrección. El mundo sin Cristo es un mundo de oscuridad. El mundo con Cristo resucitado es un mundo de luz eterna, la luz que ilumina cada parte de nuestra alma y nuestro ser. Esto es por qué nosotros somos hijos de la luz. De Él que es la Luz de la Vida nosotros hemos recibido la luz para brillar en este mundo. Es por esto que él Señor nos dice: “Brille vuestra luz ante los hombres para que ellos puedan ver vuestras obras y puedan glorificar a vuestro Padre que está en los cielos.

Sólo Cristo resucitado es la piedra angular de nuestra fe y de nuestra vida. Al mismo tiempo Él es la piedra angular y la cabeza divina y humana de nuestra Iglesia Santa. No hay más piedra angular que Él, ni ninguna otra puede ser puesta. Cuando los discípulos preguntaron San Juan Bautista si Cristo era que tenía que venir o si ellos debería esperar a otro, les contestó: “Yo no soy digno de desatar la correa de su sandalia” Si el Santo Profeta y Bautista Juan dijo esto, él que puso su mano sobre la cabeza del Señor, si él que es el más grande de los nacidos de mujer dijo esto ¿Cómo es entonces que alguien puede proclamarse la cabeza visible de la Iglesia, infalible y vicario del Hijo de Dios aquí en la tierra? ¡Dios lo prohíbe y no lo acepta! Nuestra Iglesia Santa con todos sus sacerdotes y fieles ha de permanecer firme en la fe de Cristo resucitado, la fe de los profetas, de los apóstoles, de los mártires y los santos. Al mismo tiempo Dios da la fuerza a su Iglesia para que establezcamos diálogo con todos los hombres y naciones iluminándolos con la luz de Cristo. Nosotros no nos replegamos dentro de nosotros mismos ni nos encerramos en Cristo dentro de los confines de nuestra mente. Al contrario mostramos la verdadera Luz al mundo y damos testimonio de la Verdad a los hombres como lo hicieron los apóstoles, los mártires y los santos. En esto el mundo reconoce que somos de Cristo y como dice el Santo Apóstol Pablo: “Yo era todo para todos por ganar a alguno para el Evangelio de Cristo”.

¿Qué es la Resurrección de Cristo para nosotros que vivimos 2000 años después de que ocurrió? ¿Es sólo un recuerdo o memoria? ¿Es sólo una celebración, o es algo más profundo? La gracia de la resurrección de Cristo es la fuente inagotable de la salvación de hombre y del mundo en cada época y lugar. Es el cambio absoluto y completo del hombre y del mundo que Cristo Dios, y hombre verdadero, ha traído con su venida y resurrección. Así pues, la Resurrección de Cristo tiene la misma e igual fuerza y nos impulsa de la misma manera a nosotros hoy, 20 siglos después, que como impulsó a sus contemporáneos.

El Santo Apóstol Pablo, nos asegura que eternamente viviremos con Cristo porque “Así como el delito de uno solo atrajo sobre todos los hombres la condenación, así también la obra de justicia de uno solo procura toda la justificación que da la vida” (Romanos 5:18). “Sabiendo que Cristo, una vez resucitado de entre los muertos, ya no muere más, y que la muerte no tiene ya señorío sobre él. Su muerte fue un morir al pecado, de una vez para siempre; mas su vida, es un vivir para Dios. Así también vosotros, consideraos como muertos al pecado y vivos para Dios en Cristo Jesús” (Romanos 6: 9-11). El pasado, el presente, y el futuro han sido redimidos por la Resurrección.

En estos días de alegría Pascual, en este tiempo de misericordia divina hacia todos y todo, nosotros no podemos dejar de recordar la injusticia humana y la violencia que los poderosos de este mundo han infligido a nuestro Kosovo y Metohija, y la Nación Serbia entera Kosovo y Metohija son una parte íntegra de la vida de cada serbio, cuando cada serbio es una parte de Kosovo y Metohija. Sabiendo esto los maquinadores de esta injusticia histórica han querido infligir la herida más profunda posible, el mayor dolor y sufrimiento que nos hace mirar al dolor salvífico que sufrió Cristo en el Gólgota

Kosovo y Metohija no son sólo una parte de territorio serbio, es nuestra cuna espiritual porque nosotros crecimos, vivimos y maduramos con Kosovo y Metohija como individuos y como nación. Hemos vivido y hemos muerto por el Testamento de Kosovo: “El reino terrenal es pasajero, mientras el reino celestial es para siempre” y esto es lo que nos conectó psicológica y antropológicamente a cada uno de nosotros. Bien saben esto los poderosos de este mundo y por eso desean castigar a los Ortodoxos serbios, desean rompernos y aplastarnos formando una masa informe dispuestos a arrodillarnos delante de ellos, rindiéndonos a su voluntad. Más nosotros sólo nos sometemos a la voluntad de Cristo y a sus enseñanzas y sometiéndonos a ellas iluminamos sus actos ilegales y su hipocresía similar a la de Pilatos que se lavo las manos en la sangre del Justo.

Hemos de tener a Kosovo y Metohija en nuestros corazones y preocuparnos de todos nuestros hermanos y hermanas que sufren allí. La Patria es el corazón de hombre, dice un poeta. Dentro de nuestros corazones nosotros hemos puesto Kosovo y Metohija. Hacemos un llamamiento a todos los serbios y a todos los ortodoxos para evitar que se separe de nosotros Kosovo y Metohija, para cumplir el testamento del Santo Zar Lazar. Es como si pretendieran quitar a los judíos la ciudad santa de Jerusalén. Llamamos a todos, desde los políticos y los intelectuales hasta los más humildes, a los mayores y los más jóvenes hijos e hijas de nuestra patria para que con nuestras vidas honradas merezcamos Kosovo y Metohija ante Dios.

Que los intelectuales con su trabajo científico defiendan Kosovo y Metohija; que los artistas con su creatividad expresen la belleza y el ser de nuestro Kosovo y Metohija; que nuestros atletas dediquen sus triunfos a Kosovo y Metohija. Que cada padre susurren a sus hijos recién nacidos Kosovo y Metohija y que sean éstas las primeras palabras que escuchen. Que cada agricultor dedique la primera hora de su labor a Kosovo y Metohija; que cada obrero dedique su primera hora de trabajo a Kosovo y Metohija; que cada político dedique su primer pensamiento político a Kosovo y Metohija; que cada pastor ofrezca su primera oración a Dios a Kosovo y Metohija.

Esta es la llamada a la batalla agradable a Dios, y nuestras oraciones serán escuchadas por Él porque ponemos en sus manos a Kosovo y Metohija y confiamos en su juicio no en el de los mentirosos movidos por viles intereses. Así como el salmista cantaba antiguamente a Jerusalén injustamente asaltada y destruida, nosotros también hemos de cantar por Kosovo: Si me olvido de ti Kosovo, si nos olvidamos de ti Metohija, que se olvide de mí el Señor, que se me paralice la mano derecha. Que se me pegue la lengua al paladar si no te recuerdo, y si no pongo a Kosovo y Metohija como el principio de mi alegría.

Estimados hijos espirituales, nosotros vivimos en un tiempo duro y crítico de globalización, en un tiempo en el que se pisotean los derechos humano básicos: el derecho de hombre a la vida; el derecho de un bebé a nacer; el derecho de padres para educar y guiar a sus niños; el derecho de una madre para ser una amante y afectuosa madre para sus niños y una esposa para su marido, ¡el derecho del hombre de ser hombre! Está creándose una civilización extraña de globalización según la medida de unos valores morales deformados e in morales, sin la levadura que da el significado eterno a la vida humana. Una civilización que está en la oposición directa a Cristo Resucitado y a su Evangelio no puede sobrevivir. Estando atentos a esto, hemos de ser cautos y sabios cuando nosotros nos acercamos esta mesa extraña de ofertas y deleites mundanos. Hemos de escoger sabiamente sólo lo que es digno de Cristo. Neguémonos a esta pseudo-civilización torcida e inhumana como Cristo se negó a las tentaciones del Diablo: “Si te inclinas ante mí todo esto que ves será tuyo”. Nosotros sabemos cual es la respuesta que hemos de dar: “Sólo a tu Dios adoraras y ante Él solo te postrarás.

Saludamos a nuestros hermanos sobre todo a aquellos que están en la diáspora: En Estados Unidos de América, Canadá, Australia, Europa, Asia y África. También saludamos a nuestros hermanos y hermanas de la Republika Srpska, de Bosnia y Herzegovina, Croacia, Montenegro, Eslovenia y la República Yugoslava de Macedonia y los llamamos a unirse en nuestro Señor Jesucristo Resucitado para que nunca más vuelvan a dividirse y pelear entre ellos.

Saludamos a toda la Iglesia de Dios extendida a lo largo del mundo y a las personas de buena voluntad. Llamamos a todos a la paz y la unidad y a ser testigos ante todas las tribulaciones. Renovémonos en Cristo Resucitado y brillemos con bondad y virtud en este mundo. Reunidos en la Divina Liturgia y dando testimonio de la verdad, démonos el fraternal abrazo de la paz y saludémonos a nosotros y a toda la creación diciendo:

¡Cristo ha resucitado!
¡En verdad ha resucitado!




Mensaje Pascual del Patriarca Ecuménico


† BARTOLOMÉ

POR LA GRACIA DE DIOS ARZOBISPO DE CONSTANTINOPLA

NUEVA ROMA

Y PATRIARCA ECUMENICO

A TODA LA GREY DE LA IGLESIA

LA GRACIA, LA PAZ Y LA MISERICORDIA

DEL SALVADOR CRISTO RESUCITADO CON GLORIA


Queridos y entrañables hermanos e hijos en el Señor, “¡He aquí que el invierno pasó!” “amaneció la primavera” de salvación, “aparecieron las flores en la tierra, la voz de la tórtola se oyó, ... los viniedos exhalan su fragancia, han dado aroma” . Ha amanecido la Pascua sacrosanta y magna, y acoge, ilumina y da brillo al mundo. “Ahora todo se ha colmado de luz, el cielo, la tierra y los bajo tierra” . CRISTO RESUCITÓ Dios, Impasible, Inmortal, el bello Novio de la Iglesia, nuestro Señor Jesucristo, Hermano Primogénito y Amigo, “resucitó de entre los muertos, pisoteando la muerte con la muerte” al tercer día, desde que, de lo alto de la Cruz exclamó “¡Se ha consumado! El “hades abajo se amargó al encontrarlo” a Él, porque, no sólo abolió su poder y vació de manera divina sus arcas oscuras, regalando la vida a quienes se encontraban en los sepulcros, sino además, porque regala una vida infinita y una resurrección cierta, a todos aquellos que después de ello y hasta el fin de la era, creerán en Él, vivirán en Él y mantendrán hasta el final la confesión y la fe en Él. Cristo “armado en Su cinto con la justicia y revestido en sus costillas con la verdad” se levantó del Sepulcro, “resucitando a Adán y toda su descendencia, como filántropo” . He aquí, pues, queridos y entrañables hermanos e hijos, el capítulo de nuestra gran fiesta y el clima de primavera que, en tiempos de primavera anuncia la Iglesia a la Ecumene. ¡El pesado invierno de la muerte pertenece al pasado! La tiranía del diablo fue vencida definitivamente. El temible reino de las tinieblas y de la perdición fue disuelto. “El Señor reinó, se vistió con decoro” . Hemos visto a Jesús sufriendo en la Cruz voluntariamente, a causa de amor extremo, muriendo y siendo sepultado por nosotros y por nuestra salvación. Nos hemos prosternado ante el Resucitado de entre los muertos y, junto a los Apóstoles y las mujeres portadoras de ungüentos, hemos oído de Su santa boca “Paz a vosotros” y “Alégrense” , y se alegró nuestro corazón. Y “nuestra alegría nadie la podrá quitar de nosotros” , porque en adelante, nuestra muerte personal, de cada uno de nosotros, ha sido potencialmente abolida. En tanto y en cuanto, nosotros también hemos crucificado la mentalidad carnal que hay en nosotros, del hombre viejo “junto a las pasiones y los deseos” y “hemos muerto junto a Cristo, creemos que también conviviremos” con Él. Desde que fuimos sepultados junto a Cristo “por medio del bautismo” , seremos también partícipes de Su Resurrección . Proclama esta verdad con suma elocuencia San Gregorio Teólogo diciendo: “Ayer estaba crucificándome junto a Cristo, hoy estoy siendo glorificado junto a Él. Ayer estaba muriendo junto a Él, hoy estoy volviendo a vivir junto a Él. Ayer estaba siendo sepultado junto a Él, hoy estoy resucitando junto a Él” . Con estas convicciones, nuestro problema eterno lo ha resuelto, una vez para siempre, el Señor Resucitado. Nuestra agonía se terminó. “¡Resucitó Cristo y la vida prevalece!” . En adelante, nuestra Vida y nuestra Resurrección, no es lo buscado, no es un sueño, no es una utopía, sino, es la realidad tangible y palpable. Una realidad que tiene una persona concreta y un nombre: “el nombre superior a todo nombre” Jesucristo, delante de Quien “se doblará toda rodilla de los celestiales, de los terrenales y de los demonios” , y toda lengua confesará que Él es el único Vivificador y Señor, que vive y reina por los siglos, compartiendo voluntariamente Su Reino, Su gloria y la herencia de Su Padre, con todos los partícipes de Su Cruz, de Su muerte y de Su Resurrección, como “primogénito entre muchos hermanos” . A Él rogamos extensamente, desde nuestra sede martírica Patriarcal y Ecuménica, para que conceda paz al mundo, iluminación de verdad y de justicia a las almas de las personas, paciencia y sostén a cada uno que está siendo tentado, sabor de salvación y de vida eterna a todos los creyentes. A este Vencedor de la muerte y príncipe de la vida, sea la gloria, el poder, el honor y la prosternación, junto al Padre y al Espíritu Santo, por los siglos. Amén.

En la Santa Pascua 2008

† Bartolomé de Constantinopla Ferviente suplicante ante Cristo Resucitado por todos vosotros

Pastorala Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la praznicul Învierii Domnului Al vostru către Hristos-Domnul rugător



DANIEL

ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,

MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,

LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI

ŞI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE


"Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,


După ce a înviat din morţi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, timp de patruzeci de zile, de la Paşti până la Înălţare, S-a arătat de mai multe ori şi în mai multe locuri. Mai întâi S-a arătat femeilor mironosiţe, apoi ucenicilor Săi şi altor oameni încredinţându-i de adevărul Învierii Sale din morţi şi învăţându-i "cele despre împărăţia lui Dumnezeu", aşa după cum ne mărturisesc Sfintele Evanghelii (cf. Matei cap. 28; Marcu cap. 16; Luca cap. 24; Ioan cap. 20-21), Cartea Faptele Apostolilor (cf. Fapte 1, 3) şi unele scrieri ale Sfântului Apostol Pavel (cf. I Corinteni 15, 6).
1Sfântul Evanghelist Matei ne arată că, după Învierea Sa din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi în Galileea „la muntele unde le poruncise lor Iisus” (Matei 28, 18-20) şi le-a zis lor: „Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; şi iată, Eu cu voisunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Amin” (Matei 28, 18-20).Sfântul Evanghelist Marcu ne vorbeşte în termeni asemănători despre întâlnirea Mântuitorului Cel Înviat cu ucenicii Săi, „pe când şedeau la masă” (cf. Marcu 16, 14-18).Sfântul Evanghelist Luca ne arată lămurit că Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat din morţi a călătorit cu ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, pe drumul spre Emaus când le-a tâlcuit lor ceea ceprevestiseră Sfintele Scripturi despre Moartea şi Învierea Sa (cf. Luca 24, 13-32). În această călătorie, Mântuitorul părea la început ucenicilor Săi ca fiind un călător necunoscut pe care ei l-au invitat în casă pentru a nu călători singur în timp de noapte. După ce a intrat în casă, El S-a aşezat la masă, a binecuvântat şi a frânt pâinea şi le-a dat ucenicilor ca să mănânce din ea. Atunci ochii lor duhovniceşti s-au deschis şi L-au recunoscut pe Iisus Cel Răstignit. Dar îndată, El S-a făcut nevăzut. Luca şi Cleopa s-au întors apoi la Ierusalim şi au povestit celor unsprezece ucenici ai lui Iisus şi celor ce erau împreună cu ei cum L-au întâlnit pe Domnul Înviat din morţi. Pe când vorbeau acestea, Iisus S-a arătat în mijlocul lor şi le-a explicat că toate cele petrecute cu El, adică Patimile, Moartea şi Învierea Sa, s-au împlinit întocmai după cum fuseseră prevestite „în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi” (Luca 24,44). Iar după ce le-a spus că va trimite peste ei „făgăduinţaTatălui ” (Luca 24, 49), adică pe Duhul Sfânt, Iisus Cel Înviati-a dus afară din Ierusalim şi, „ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi ucenicii erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 24, 50-53).Vedem, aşadar, cum binecuvântarea lui Hristos Cel Înviat şi Înălţat la cer aduce bucurie Bisericii, iar bucuria naşte laudă de mulţumire adusă lui Dumnezeu.Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâia către Corinteni, vorbeşte şi el despre apariţiile Domnului Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, zicând: "S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi... După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor; iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie” (I Corinteni 15, 5-8).Din aceste arătări sau apariţii ale Domnului nostru Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi vedem deja că El este prezent tainic şi Se arată oamenilor când vrea El, unde vrea El şicum vrea El.Mai observăm, de asemenea, că viaţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat din morţi nu este simplă revenire la viaţa trăită pe pământ printre oameni, ci una diferită. Trupul Său înviat trece prin uşile încuiate (cf. Ioan 20, 19), deşi Apostolul Toma constată apoi că Iisus poartă şi după moarte pe trupul Său semnele cuielor şi al suliţei din timpul răstignirii Sale (cf. Ioan 20, 19). Deşi gustă din peşte şi din fagurele de miere după Înviere (cf. Luca 24, 42; Ioan 21, 10), Domnul face aceasta nu pentru că ar avea nevoie să-şi hrănească trupul Său, ci pentru a dovedi ucenicilor Săi că este El Însuşi, nu vreo fantomă sau nălucă. Cu alte cuvinte, deşi se arată timp de patruzeci de zile din când în când ucenicilor Săi şi altor persoane de pe pământ, Hristos Cel Înviat trăieşte viaţă cerească şi veşnică, într-o totală libertate spirituală şi fizică, adică liber de toate determinismele şi limitele spaţiului şi ale timpului. Nimeni şi nimic din lumea pământească nu-L mai poate atinge sau reţine, nici măcar cu privirea, decât dacă doreşte El. Iisus Cel Înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu: „moartea nu mai are stăpânire asupra Lui”, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (cf. Romani 6, 9). Iisus Cel Înviat din morţi trăieşte o viaţă nouă, nelimitată şi netrecătoare, nepătimitoare sau nestricăcioasă şi nemuritoare, adică: viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu.Făgăduinţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat din morţi făcută ucenicilor Săi: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20), se împlineşte în Biserica Sa şi este trăită ca atare de Biserica Sa mai ales după Înălţarea la ceruri a Domnului Hristos şi Pogorârea Duhului Sfânt, aşa după cum El Însuşi a prevestit ucenicilor Săi înainte de Patima şi Învierea Sa: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 15-18). Vedem, aşadar, că după cum Duhul Sfânt Cel din ceruri era prezent în Hristos când El vieţuia pe pământ, tot aşa acum Hristos din ceruri este prezent pe pământ în Duhul Sfânt pogorât şi lucrător în Biserica lui Hristos, care este Trupul Său tainic plin de Duhul Sfânt.Sărbătoarea Învierii lui Hristos şi Sărbătoarea Cincizecimii sunt legate tainic între ele prin lucrarea Sfântului Duh asupra trupului înviat al lui Hristos, ca prin trupul Lui răstignit, înviat şi înălţat în slavă să se reverse apoi viaţa veşnică divino-umană a lui Hristos în Biserica Sa ca să o pregătească ca pe o mireasă pentru viaţa veşnică (cf. Ioan 6, 40 şi 47; Romani 6, 22-23; Efeseni 2, 6), pentru slava Împărăţiei lui Dumnezeu sau slava Ierusalimului ceresc (cf. Apocalipsă cap. 21).Astfel, Hristos Cel Înviat este prezent în Biserică prin Duhul Sfânt, luminând Biserica să înţeleagă Scripturile, să săvârşească Sfintele Taine şi să păzească toate cele poruncite de El, îndreptând necontenit viaţa creştinilor spre Învierea de obşte şi spre Împărăţia cerească a slavei Preasfintei Treimi (cf. Ioan 16, 13).Dreptmăritori creştini,Modurile prezenţei Domnului nostru Iisus Hristos în Biserică şi ale comunicării harului Său mântuitor celor ce cred în El şi împlinesc voia Lui sunt multe şi minunate, sfinte şi mântuitoare.Hristos Cel Înviat este prezent în Biserica Sa şi Se dăruieşte credincioşilor prin ascultarea cuvântului Evangheliei Sale şi prin împlinirea poruncilor Sale, după cum El Însuşi ne învaţă zicând: „cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (Ioan 5, 24); „dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (Ioan14, 10); „dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (Ioan 15, 7).
Cuvântul Evangheliei prin care Hristos Însuşi împreună cu Duhul Sfânt este lucrător în inimile şi cugetele credincioşilorhrăneşte şi inspiră cuvântul nostru de mulţumire şi de cerere către Dumnezeu (cf. Romani 10, 17). Astfel, prezenţa lucrătoare a lui Hristos în noi se simte îndeosebi în şi prin rugăciune,întrucât aceasta este răspunsul nostru la chemarea adresată nouă de Hristos prin cuvântul Evangheliei Sale. De aceea, înainte şi după ascultarea Evangheliei lui Hristos în biserică,noi cântăm "Slavă ţie, Doamne, slavă ţie!".Un alt mod al prezenţei lui Hristos în Biserică şi al dăruirii. Sale celor ce cred în El sunt Sfintele Taine pe care Biserica le numeşte "dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos 5 Taine". Părintele Dumitru Stăniloae a definit Sfintele Taine ale Bisericii ca fiind multipla dăruire a lui Hristos către noi prin care se înfăptuieşte unirea oamenilor cu Hristos 1.În Taina Sfântului Botez, Hristos Cel botezat în Iordan şi Cel Ce a botezat mai apoi cu Duh Sfânt în chip de limbi de foc pe ucenicii Săi, este prezent şi Se uneşte cu cei ce cred în El: „Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”, ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (cf. Galateni 3, 27).Botezul este Sfânta Taină prin care ne împărtăşim de harul mântuitor al Sfintei Treimi şi primim numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică numele de creştin care înseamnă uns cu Duhul Sfânt, după cum se spune în slujba Sfintei Taine a Mirungerii celui botezat: „Pecetea Darului Sfântului Duh”. Prin credinţă şi prin harul Sfântului Duh primit la Sfântul Botez, Hristos locuieşte în inimile celor botezaţi (cf. Efeseni 3, 17-18) şi îi pregăteşte pentru viaţa veşnică, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel zicând: „Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi” (Romani 8, 11).Hristos Cel Înviat este prezent şi lucrător în Biserică şi prin Sfânta Taină a Cununiei, binecuvântând cu prezenţa şi cu harul Său legătura de iubire dintre mire şi mireasă ca icoană sfântă a legăturii dintre El şi Biserica Sa, după cum se spune în Apostolul de la Cununie: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 31-32). Hristos Cel prezent împreună cu Maica Sa şi cu ucenicii Lui la Nunta din Cana Galileii (cf. Ioan cap. 2) este prezent prin harul Său la fiecare Cununie creştină săvârşită cu credinţă şi evlavie în Biserica Ortodoxă.Hristos Cel Înviat este prezent şi lucrător în Sfânta Taină a Preoţiei întrucât treptele şi numele de diacon , preot şi episcop sunt nume hristologice, adică mărturii ale lucrării lui Hristos în Biserica Sa, El fiind Slujitorul (Diaconul) , Marele Preot şi Episcopul („Păstorul şi... Păzitorul şEpiscopulţ sufletelor voastre” , cf. I Petru 2, 25). Însuşi Mântuitorul a făgăduit că este prezent în cei pe care El îi trimite ca să-L mărturisească: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă” (Luca 10, 16), sau „Cel care primeşte pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte” (Ioan 13, 20). Prin aceasta se vede cât de mare şi sfântă este lucrarea lui Hristos în Biserică prin preoţii Lui sfinţiţi de Duhul Sfânt „ca să păstorească Biserica lui Dumnezeu”(Fapte 20, 28).Hristos Cel Înviat este prezent în Taina Sfântului Maslu, El „doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre” (Slujba Sfântului Maslu) sau Izvorul tămăduirilor (Slujba sfinţirii apei), Cel Ce avindecat mulţime de bolnavi. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a numit Biserica lui Hristos o „farmacie duhovnicească, unde se pregătesc leacuri noi, ca să ne vindecăm de rănile pecare ni le face lumea”Hristos Cel Înviat este prezent în Taina Pocăinţei şi a Iertării Păcatelor ca Cel Ce a iertat şi vindecat pe femeia păcătoasă, pe slăbănogul din Capernaum, pe bolnavul de la lacul Vitezda şi pe mulţi alţii. Darul iertării păcatelor pentru dobândirea vieţii veşnice este cel mai mare dar pe care Hristos Domnul l-a dăruit ucenicilor Săi în prima zi a Învierii Sale din morţi, zicând: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis:Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (Ioan 20, 21-23). Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre iertarea păcatelor prin SfântaSfântul Ioan Gură de Aur zice: „Intraţi în biserică şi mărturisiţi-vă păcatele voastre, căindu-vă pentru ele; căci acolo veţi afla doctorul care vă vindecă, iar nu un judecător care să vă osândească; acolo nu se cere pedepsirea păcătosului, ci se dă iertarea păcatelor”În mod deosebit Hristos-Domnul Cel Înviat din morţi este prezent şi se dăruieşte credincioşilor în Taina Sfintei Euharistii, potrivit făgăduinţei Sale: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54), sau „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56).Tâlcuind cele spuse de Sfântul Evanghelist Ioan, Sfântul Chiril al Alexandriei († 444) zice: „Deoarece Cuvântul de viaţă făcător al lui Dumnezeu S-a sălăşluit în trup, l-a prefăcut pe acesta în binele propriu, adică în viaţă, şi l-a arătat, prin unirea negră ită, devenit prin adaos de viaţă făcător, precum este El Însuşi prin fire. De aceea trupul lui Hristos face vii pe cei ce se împărtăşesc de El. Căci, când vine în cei muritori, alungă moartea şi scoate stricăciunea, având în Sine puterea care desfiinţează stricăciunea în mod desăvârşit”
Un alt mod al prezenţei tainice a lui Hristos Cel Înviat în lume este prezenţa şi chemarea Sa în şi prin semenii noştri care au nevoie de prezenţa şi ajutorul nostru frăţesc. În ei, Hristos-Domnul aşteaptă răspunsul nostru la iubirea Lui milostivă, precum şi disponibilitatea noastră de a deveni mâinile Lui milostive faţă de semenii noştri în nevoi. Acest adevăr ni-l arată Sfânta Evanghelie după Matei, în capitolul 25, în care se vorbeşte despre iubirea faţă de aproapele ca fiind criteriul Judecăţii de Apoi, când Hristos-Dreptul Judecător va zice: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceştifraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut... Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40 şi 45). Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că unirea cu Hristos prin Taina Sfintei Euharistii rămâne neroditoare dacă nu se împlineşte în faptele milei creştine: „Vrei să cinsteşti Trupul lui Hristos? Nu-l nesocoti când este gol. Nu-l cinsti aici, în biserică, prin ţesături de mătase atunci când îl laşi afară să sufere de frig şi fără îmbrăcăminte.Căci Cel Ce a spus: Acesta este trupul Meu şi l-a transformat pe el spunând aceste cuvinte este Acelaşi Care zice: Flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc (...) Aminteşte-ţi că este vorba, de asemenea, de Hristos atunci când semenul tău rătăceşte străin şi fără adăpost”Iubiţi credincioşi şi credincioase, Prezenţa lui Hristos Cel Înviat în Biserică şi în lume este o prezenţă tainică, spirituală, care nu izbeşte privirile şi nu ne constrânge fizic sau moral, pentru că Hristos-Domnul respectă libertatea noastră de a-L primi sau refuza. Hristos Cel Înviat nu forţează uşile sufletului nostru, nu anulează libertatea noastră; drumul Lui se întâlneşte cu drumul vieţii noastre, dar în casa sufletului şi a trupului nostru nu intră decât dacă este primit înmod liber. El ne spune adesea, în multe chipuri şi în multe împrejurări: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”(Apocalipsa 3, 20). Cine-L primeşte pe El primeşte Viaţa şi Bucuria veşnică, primeşte Cerul în inima şi în casa sa. Cine nu deschide uşa inimii sale lui Hristos, se încuie pe sine în afara Împărăţiei lui Dumnezeu, după cum se spune într-o cântare liturgică din Postul Sfintelor Paşti: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui...”
Prezenţa lui Hristos Cel Înviat se invocă în rugăciune.Când spunem „Doamne, ajută-mă”, „Doamne, miluieşte-mă”, „Doamne, fii cu mine”, „Doamne, scapă-mă”, „Doamne, mântuieşte-mă”, toate aceste expresii pe care le-am învăţat din Evanghelia lui Hristos sunt chemări ale lui Hristos în sufletul, în viaţa noastră şi în activitatea noastră, întrucât prezenţa Lui se oferă, dar nu se impune.Hristos Cel Înviat nu lipseşte niciodată de la întâlnirea cu noi, ci noi uităm adesea să-L căutăm, să-L chemăm sau să-L primim. Mărturisirea cea mai cunoscută a prezenţei lui Hristos în Biserica Sa este salutarea liturgică ortodoxă: „Hristos în mijlocul nostru”, urmată de răspunsul: „Este şi va fi, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor, amin!”. Astfel se confirmă făgăduinţa prezenţei lui Hristos în Biserica Sa, pe baza experienţei Bisericii Sale care trăieşte în şi se hrăneşte cu prezenţa iubitoare, sfinţitoare şimântuitoare a lui Hristos.Precum în ziua Învierii Sale, Hristos-Domnul Cel Înviat a venit la ucenicii Săi adunaţi laolaltă, a stat în mijlocul lor şi i-a binecuvântat, tot aşa El vine şi stă în mijlocul credincioşilor adunaţi în numele Său, în orice loc şi orice timp, potrivit făgăduinţei Sale: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Folosindu-Se de mâna şi glasul preotului, Hristos ne întâmpină şi ne binecuvintează cu pacea Sa. De aceea, în cultul ortodox preotul transmite, prin cuvânt şi gest, binecuvântarea lui Hristos, zicând: „Pace tuturor!”, în timp ce binecuvintează cu mâna dreaptă în formă de cruce.Pacea cerească pe care o aduce Hristos Cel Înviat din morţi în sufletele credincioşilor este pacea împăcării omului cu Dumnezeu, puterea biruinţei asupra păcatului şi a morţii, puterea iubirii jertfelnice, care îi ajută să treacă prin necazurile, ispitele şi încercările vieţii pământeşti. Această putere o confirmă Sfântul Apostol Pavel când zice: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filipeni 4, 13).
Puterea Crucii şi a Învierii, ca prezenţă tainică, dar reală a lui Hristos în Biserică, o confirmă apostolii şi martirii care şi-au dat viaţa pentru El, ierarhii, preoţii şi diaconii care s-au luptat pentru apărarea dreptei credinţe, monahii şi monahiile care s-au nevoit în mănăstiri şi schituri prin post şi rugăciune, familiile creştine care au născut şi crescut copii în credinţă, precum şi toţi cei ce au purtat cu bucurie crucea multor încercări şi suferinţe, cu credinţa în ajutorul lui Hristos şi cu nădejdea Învierii. Biserica trăieşte din prezenţa iubirii mântuitoare a lui Hristos (cf. Romani 8, 35), din legătura vie cu El, ca urmare a „credinţ ei lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6) şi aşteaptă cu credinţă, nădejde şi dragoste împlinirea făgăduinţei Lui: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).În paginile de mai sus ale Scrisorii Pastorale, când am subliniat importanţa prezenţei mântuitoare a lui Hristos Cel Înviat în Biserică, am adus mai ales mărturii din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Liturghie, îndeosebi pentru că anul acesta 2008 este, în Patriarhia Română, Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii , când aniversăm 320 de ani de la tipărireaBibliei de la Bucureşti (1688), prima ediţie integrală a Sfintei Scripturi în limba română, şi 500 de ani de la tipărirea primului Liturghier ortodox, şi anume Liturghierul slavon apărut laTârgovişte în anul 1508. Prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi prin participarea la Sfânta Liturghie, simţim noi în modul cel mai intens prezenţa iubitoare, sfinţitoare şi mântuitoare a lui Hristos în Biserică, pentru a ne dărui bucurie, pace şi viaţă veşnică.Fraţi şi surori în Domnul,În aceste zile de Sfântă Sărbătoare a Sfintelor Paşti să ne bucurăm de prezenţa iubitoare şi sfinţitoare a lui Hristos Cel Înviat în sufletele şi în casele noastre. Să-L preamărim mulţumindu-I pentru binecuvântarea şi pacea pe care ni le dăruieşte când Îl căutăm pe El. În acelaşi timp, să transmitem şi noi bucurie şi pace în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, mai ales ajutând pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei bătrâni, pe cei nevoiaşi, pe cei întristaţi şi necăjiţi, pe cei îndoliaţi sau îndureraţi.Să nu uităm în rugăciunea şi iubirea noastră pe fraţii noştri din străinătate, îndeosebi pe cei ce se află departe de România. Să folosim timpul Sfintelor Paşti pentru a întări comuniuneade iubire între părinţi şi copii, între soţi şi soţii, între prieteni, între vecini, să căutăm „pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).În lumina marelui Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi a rugăciunii Sfinţilor Săi, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, de ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea pascală: „Hristos a înviat!”.„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu- Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!(II Corinteni 13, 13).


"Al vostru către Hristos-Domnul rugător,† D A N I E L

lunes, 28 de abril de 2008



¡Cristo ha resucitado!
¡En verdad ha resucitado!
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Христос Воскресе!
Воистину Воскресе!
Χριστός Ανέστη! Αληθώς Ανέστη!
ქრისტე აღსდგა! ჭეშმარიტად აღსდგა!

¡Feliz fiesta de la Pascua del Señor!

Que Cristo Resucitado ilumine nuestros corazones

y nuestras vidas con la luz de su Santa Resurrección

y nos de el don de su paz.

Que brille siempre en nosotros la luz dichosa de la Santa Pascua

P Nicolás y toda la Parroquia de Alicante.


Fotos fiestas de Semana Santa:

http://picasaweb.google.com/Parroquiaortodoxa/ViernesSantoYPascua2008

Al celui între sfinti Pãrintelui nostru Ioan Gurã de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului,


De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sã se bucure de acest Praznic frumos si luminat. De este cineva slugã înteleaptã, sã intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului sãu. De s-a ostenit cineva postind, sã-si ia acum rãsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, sã-si primeascã astãzi plata cea dreaptã. De a venit cineva dupã ceasul al treilea, multumind sã prãznuiascã. De a ajuns cineva dupã ceasul al saselea, sã nu se îndoiascã nicidecum, cãci cu nimic nu va fi pãgubit. De a întârziat cineva pânã în ceasul al nouãlea, sã se apropie, nicidecum îndoindu-se. De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, sã nu se teamã din pricina întârzierii, cãci darnic fiind Stãpânul, primeste pe cel din urmã ca si pe cel dintâi, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; si pe cel din urmã miluieste si pe cel dintâi mângâie; si acelui plãteste, si acestuia dãruieste; si faptele le primeste; si gândul îl tine în seamã, si lucrul îl pretuieste, si vointa o laudã. Pentru aceasta, intrati toti întru bucuria Domnului nostru: si cei dintâi si cei de-al doilea luati plata. Bogatii si sãracii, împreunã bucurati-vã. Cei ce v-ati înfrânat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-vã astãzi. Masa este plinã, ospãtati-vã toti. Vitelul este mult, nimeni sã nu iasã flãmând. Gustati toti din ospãtul credintei: împãrtãsiti-vã toti din bogãtia bunãtãtii. Sã nu se plângã nimeni de lipsã, cã s-a arãtat împãrãtia cea de obste. Nimeni sã nu se tânguiascã pentru pãcate cã din mormânt, iertare a rãsãrit. Nimeni sã nu se teamã de moarte, cã ne-a izbãvit pe noi moartea Mântuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea. Prãdat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amãrãciune fiindcã a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai înainte întelegând-o, Isaia a strigat: Iadul s-a amãrât întâmpinându-Te pe Tine jos: amãrâtu-s-a cã s-a stricat. S-a amãrât cã a fost batjocorit; s-a amãrât cã a fost omorât, s-a amãrât cã s-a surpat, s-a amãrât cã a fost legat. A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A prins pãmânt si s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cãzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este moarte, boldul? Unde-ti este iadule, biruinta? Înviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos si au cãzut diavolii. Înviat-a Hristos si se bucurã îngerii. Înviat-a Hristos si viata stãpâneste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în groapã; cã Hristos sculându-Se din morþi, începãtura celor adormiti S-a fãcut.
Lui se cuvine slavã si stãpânire în vecii vecilor. Amin!

HOMILIA PASCUAL DE NUESTRO PADRE ENTRE LOS SANTOS SAN JUAN CRISÓSTOMO ARZOBISPO DE CONSTANTINOPLA


Aquél que es devoto y amante de Dios, que disfrute de esta magnifica y brillante fiesta. Aquél que es un siervo agradecido, que entre alegremente en el gozo del Señor. Aquél que está cansado en ayuno que reciba ahora el denario de recompensa. Si a1guien ha trabajado desde la primera hora, que reciba su gratificación correspondiente. Si a1guien ha llegado después de la tercera hora, que participe en la fiesta agradecido. Aquél que llega después de la sexta hora, que no dude: él nada pierde. Si a1guien ha demorado hasta la novena hora, que se aproxime, sin vacilación. Aquél que llega en la undécima hora, que no tema a causa de su demora, porque el Señor es de gracia y de generosidad. El recibe tanto a los últimos como a los primeros. El concede descanso al que viene en la undécima hora, igual como aquél que ha trabajado desde la primera. hora. El tiene misericordia del último, y satisface al primero. A aquél da, y a éste regala. El recibe las obras y acepta la intención. Honra los hechos, y alaba el empeño. Por lo tanto, entrad vosotros todos al gozo de vuestro Señor. Los primeros y los últimos, tomad vuestra recompensa. Ricos y pobres, regocijaos y alegraos juntos. Porque la mesa está llena, deleitaos de ella todos. El ternero está echado entero; que nadie se retire con hambre. Regocijaos todos del banquete de la fe. Disfrutad de todas las riquezas de la bondad. Que nadie se queje de su pobreza, porque el Reino Universal se ha manifestado. Que nadie se lamente a causa de los pecados, porque el perdón ha surgido resplandeciente del Sepulcro. Que nadie tema la muerte, porque la muerte del Salvador nos ha librado. Porque destruyó la muerte cuando ésta se apoderó de El. Aquél que descendió al infierno aniqui1ó al infierno; y lo hizo experimentar la amargura; cuando éste tomó su Cuerpo. Esto predijo Isaías cuando exclamó diciendo: "El hades fue amargado, cuando Te encontró abajo. Ha sido amargado, funestamente, porque ha sido destruido. Ha sido amargado porque ha sido encadenado. Recibió un Cuerpo, y he aquí que era Dios. Tomó la tierra, y encontró Cielo. Tomó lo visible, y fue vencido invisiblemente. ¿Oh muerte dónde está Tu poder? ¿Oh hades dónde está Tu victoria Cristo resucitó, y fuiste aniquilado. Cristo resucitó y fueron arrojados los demonios, Cristo resucitó y los Angeles se regocijaron. Cristo resucitó y reinó la vida.. Cristo resucitó, y los sepulcros se vaciaron de los muertos. Porque Cristo habiendo resucitado de entre los muertos, fue el Primogénito de entre los muertos, a El sea la gloria y el poder por los siglos de los siglos. Amén.

viernes, 11 de abril de 2008

Biserica Ortodoxa din Alicante: Săptămâna Patimilor



Săptămâna Patimilor

Domnului nostru Iisus Hristos

Biserica Ortodoxa din Alicante
Sf Apostol Andrei si Sf Ierarh Nicolae
C/ Virgen del Socorro 5903001 Alicante; tfno: 676929455

Vineri 18 aprilie: 20:00 Vecernia

Sâmbăta 19 Aprilie , Sâmbăta lui Lazar

9:00 Sfînta Liturghie. Pomenirea mortilor
19:30 Acatistul; 20:00 Vísperas.


Duminca 20 Aprilie, Dumica Floriilor,
Intrarea Domnului in Ierusalim

8:30 Utrenie; 9:30, Sfînta Liturghie, binecuvântarea salceiei
si Procesiune intrării triumfale a lui Isus în Ierusalim. Dupa Procesiunile Vecernia Logodnicului

Luni 21, Marti 22 Aprile: 20:00 Vecernia Logodnicului

Miercuri 23 Aprile: 19:30 Vecernia 20:00 Sfântul Maslu



24 Aprilie: Joia Mare

7:30 Sfânta Liturghie “Cina Domului”
20: 00 Denia celor 12 evanghelii sau a Evangheliilor patimilor Domnului


25 Aprilie: Vinerea Mare

19:00 Acatistul Patimilor Domnului
20:00 Denia Prohodului Domnului
Dupa slubja procesiune cu Sfântul Epitaf

26 aprilie: Sâmbătă Mare

9:00-11:00 Impărtăşiri copii şi bătrâni ce nu pot participa la Sf.Liturgie a Învierii

21:00 Slubja in Mormânt Domnului


24:00 Sfinta Slubja

a Învierii Domnului

Sfânta Lumină, Utrenie, Binecuvântarea brâncei, oualor si carnulilor.
Sfânta Liturgie Pascala

26 de Abril, Duminica Sfintelor Paşti.

11:00 Vecernia celei de a II-a Învieri

jueves, 10 de abril de 2008

Parroquia Ortodoxa de Alicante: HORARIOS DE SAMANA SANTA 2008


HORARIOS SEMANA SANTA 2008

Parroquia Ortodoxa de Alicante

Viernes 18 de abril: 20:00 Vísperas

Sábado 19 de abril, Sábado de Lazaro

9:00 Divina Liturgia.
Al terminar se harán las oraciones por los difuntos y la bendición de la Coliva.
19:30 Akathistos; 20:00 Vísperas.



Domingo 20 de abril, Domingo de Ramos,

Entrada del Señor en Jerusalén

8:30 Maitines; 9:30 Divina Liturgia, Bendición de los Ramos y
Procesión de la Entrada del Señor en Jerusalén.

Al finalizar la procesión Vísperas del Novio y veneración del icono Cristo “el Novio”

Lunes 21, martes 22 de Abril: 20:00 Vísperas del Novio

Miércoles 23 de Abril: 19:30 Vísperas

20:00 Sacramento de la Unción


24 de Abril Jueves Santo

7:30 Divina Liturgia de la Cena del Señor
20: 00 Los 12 Evangelios de la Pasión del Señor



25 de Abril Viernes Santo

19:00 Akathisto de los Padecimientos del Señor
20:00 Vísperas, descendimiento de Cristo y Santo Epitafio.
Al finalizar procesión del Epitafio y Canto del Prohodul

26 de Abril Sábado Santo

21:00 Retirada del Epitafio


A las doce de la noche.

MAITINES DE LA SANTA Y LUMINOSA NOCHE DE LA PASCUA
Evangelio de Pascua, Maitines, bendición de los alimentos y Divina Liturgia.

26 de Abril, Domingo de la Santa Pascua de Nuestro Señor Jesucristo

11:00 Solemnes Vísperas de Pascua

martes, 8 de abril de 2008

Parroquia Ortodoxa de Alicante, Semana V de Cuaresma,

Parroquia Ortodoxa de Alicante, Semana V de Cuaresma
Miércoles 9 de Abril: 19:30 h Vísperas
20:00 h Gran Canon de San Andres de Creta

El miércoles de la V semana de Cuaesma sereza en las Iglesias Ortodoxas el Gra Canon de Arrepentimiento de San Andrésd e Creta. En este Canon se nos ofrecen par la reflexión los siguientes temas que nos ayudan a prerpararnos para la celbración de la Noche Luminosa de la Santa Pascua:
-Toma de conciencia de la propia pequeñez y temor de Dios o asombro del alma ante su grandeza
y su gloria; la nostalgia del paraíso perdido o de la condición originaria.
-“Nadie ha pecado más que yo” o el reconocimiento del propio pecado a ejemplo de David.
-Cristo liberador del pecado; la confianza y la humildad ante Cristo, Buen Samaritano, ante el Padre como el hijo pródigo, ante Dios como el publicano que implora misericordia, ante Jesús como la pecadora arrepentida o el buen ladrón.
-La ascesis o lucha contra los obstáculos que impiden que la vida nueva se desarrolle.
-Las lágrimas o la verdadera compunción.
-Buscar vivir una vida nueva, es decir, una vida de virtudes, de contemplación, transfigurada por Dios que es Vida y Amor.
Viernes 10 de Abril
19:30h Vísperas
20:00h Canto del Akathistos a la Santíima Theotocos.
El Akáthistos (a veces pasa al español como "acátisto") es el gran himno de la liturgia orodoxa que medita sobre el misterio de la Maternidad Divina.
Akáthistos (a =negativo, y kathistomai=sentarse) quiere decir "no sentado". Se le llama así porque, a diferencia de otros himnos en la liturgia bizantina, se canta y escucha de pie como el Evangelio en señal de especial reverencia, ocupa un lugar privilegiado y goza de su propia fiesta: el quinto sábado de cuaresma, llamado precisamente por eso sábado de Akáthistos.
Es un himno de acción de gracias. La ciudad de Constantinopla, consagrada a María, cuando se veía asediada por los bárbaros recurría a su protección; y le daba gracias con vigilias y cánticos en su honor. Según el relato del Sinaxario, el Akáthistos habría tomado su nombre de las celebraciones nocturnas de agradecimiento a María: "Celebramos esta fiesta en recuerdo de las prodigiosas intervenciones de la Inmaculada Madre de Dios".
Como recuerdo de estas liberaciones de Constantinopla, que todos atribuían a la Virgen, quedó la solemne introducción al Akáthistos (probablemente del S.VIII):
"¡A la invicta enerala el himno de victoria! Liberada de cruel desventura,este canto de gracias a ti te dedico, yo, tu ciudad,¡Oh Madre de Dios!Tú, que gozasde un poder invencible,líbrame de toda clase de peligros,para que te aclame:¡Salve, Virgen y Esposa!"
Cuando en 1453 el imperio bizantino cayó bajo los turcos, no se derrumbó esta confianza, sino que se elevó al orden de la gracia: el patriarca Jorge Scholarios decía a María que ya no la importunarían para que salvase a la ciudad, pero que les conservase siempre en la fe de los padres. El Akáthistos sigue siendo el testimonio seguro de la fe.

Biserica Ortodoxa din Alicante, Setimana V-a din Post

Biserica Ortodoxa din Alicante, Setimana V-a din Post


9/IV/08


19:30 h: Vecernia

20:00 h: Denia Canonului Mare de pocainta al Sf. Andrei Criteanul

Canonul cel Mare - ce contine ?

Acest bogat si frumos canon este deodata meditatie biblica si rugaciune de pocainta. Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait. Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea judecata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata deodata durerea si puterea pocaintei, leac si lumina a invierii sufletului din moartea pacatului. Rugaciunea vamesului "Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!" devine, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!" Pocainta-rugaciune a fiului risipitor: "Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale!" ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului care valoreaza mai mult decat toata lumea materiala: "Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul." (Cantarea a 2-a, 2) Pacatul este alipirea sufletului de cele pamantesti incat: "toata mintea tarana mi-am facut" (Cantarea a II-a, 6). Prin pacat se pierde frumusetea nevinovatiei din rai, se pustieste sufletul, se schimba demnitatea omului in rusine, iar apropierea de Dumnezeu se preface in instrainare de El. Pacatul pe care il descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenesti cazute, incepand cu Adam si Eva. De aceea, Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia privind caderile in pacat sau biruinta asupra pacatului, asa cum se vad acestea in Sfanta Scriptura. Canonul cel Mare se canta in Biserica in timpul perioadei de pocainta a Postului Mare al Sfintelor Pasti, tocmai pentru a se arata ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire.
Marii pacatosi care s-au pocait si s-au ridicat din pacat si patimi devin nu numai dascali ai pocaintei pentru intreaga Biserica, ci si rugatori pentru cei care se lupta cu pacatul sau se curata de el prin pocainta. Astfel, Cuvioasa Maria Egipteanca este invocata in Canonul cel Mare in stihul: "Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!" Iar mai tarziu, Biserica a adaugat in Canonul Sfantului Andrei Criteanul si stihul-rugaciune adresat lui insusi: "Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!" Rugaciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Domnului si Sfintilor Apostoli arata, in general, legatura dintre pocainta si inviere, dintre vremea Postului si sarbatoarea Pastilor. "Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciunea lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni de umilinta si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem Invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu, slava si lauda aducand". (Cantarea a 3-a, sedealna a 2-a). Maica Domnului, care a purtat in pantecele ei si pe bratele ei pe Hristos-Domnul aratandu-L lumii, impreuna cu Apostolii care au binevestit lumii pe Hristos arata aici taina insasi a Bisericii in care puterea si darul pocaintei devin pregatire si dor de inviere, arvuna a vietii vesnice ca legatura de iubire a omului cu Dumnezeu. Marturisirea si preamarirea Sfintei Treimi in Canonul cel Mare arata ca pocainta crestina este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sfanta Treime. Botezati in numele Sfintei Treimi, crestinii reinnoiesc taina botezului prin lacrimile pocaintei, mor pentru pacat si inviaza sufleteste pentru Hristos. Marturisirea dreptei credinte prin doxologie se leaga strans de redescoperirea dreptei vietuiri prin pocainta. Milostivirea Sfintei, celei de o fiinta, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi este temelia si puterea care face ca "usile pocaintei" sa devina cale catre "portile Imparatiei cerurilor".



11/IV/08

19:30 h: Vecernia

20:00 h: Denia Acatistului a Presfintei Nascatoarei e Dumnezeu

Acatistul este un imn de lauda la adresa Sfintei Fecioare Maria, si a fost alcatuit in prima jumatate a secolului al VII-lea de catre patriarhul Serghie al Constantinopolului. Despre slujba care se va oficia in aceasta seara ne-a vorbit protos. Teofil Anastasoaie, profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucuresti si slujitor la Catedrala patriarhala din Capitala: "In vinerea din saptamana a V-a savarsim Denia Acatistului Nascatoarei de Dumnezeu. Este o slujba care a fost randuita de Dumnezeiestii Parinti in amintirea unui eveniment petrecut in anul 626, in cetatea Constantinopolului, atunci cand imparatul Heraclie fusese plecat in Orient pentru apararea cetatii si in acest timp cetatea a fost atacata de persi si de avari, iar patriarhul Serghie al Constantinopolului, luand icoana Nascatoarei de Dumnezeu, a inconjurat impreuna cu poporul cetatea, pe zidurile ei, si Nascatoarea de Dumnezeu a intervenit ajutand dreptcredinciosii sa biruiasca pe pagani. In noaptea aceea, ca semn de recunostinta, poporul a savarsit in biserica aceasta slujba a Imnului Acatist, care este de fapt Acatistul Bunei Vestiri, atat de cunoscut de catre credinciosii care o iubesc pe Maica Domnului, iar in aceasta vineri se face acest acatist ca o multumire adusa Maicii Domnului, fiind o lauda si o cinste pe care noi, credinciosii, o aducem Nascatoarei de Dumnezeu".

domingo, 6 de abril de 2008

Nuevo Mártir en Irak


P Yousef Adel, asesinado ayer en Irak


Este sábado, fue asesinado el padre siro ortodoxo Yousef Adel, de 40 años, director de una escuela mixta cristiano-musulmana. El sacerdote también párroco de la Iglesia de San Pedro, en el barrio de Kerrada, en pleno centro de Bagdad, fue alcanzado hacia el mediodía por los disparos de unos desconocidos cuando viajaba en su automóvil. El padre Yousef Adel ya había recibido amenazas e intimidaciones para dejar su cargo, pero no les había prestado atención. Según fuentes de la iglesia ortodoxa contactada por la agencia de noticias Asianews, el funeral del padre Yusef se celebrará mañana en la Catedral siro-ortodoxa de Bagdad.

Pidamos a Dios nuestro Señor por nuestros hermanos de la venerable Iglesia de Irak para que sean fortalecidos con la sangre de estos nuevos mártires, para que sigan dando testionio de la divina verdad del Evangelio en medio de la intransigencia, la intolerancia y el fanatismo al cual responden con su sangre derramada por Cristo.


Que el P Youser interceda por nosotros y por ellos ante el trono de Dios nuestro Señor.

viernes, 4 de abril de 2008

Accidente del Arzobispo Hieronymos de Atenas

El ía 31 de Marzo, durante una visita a la ciudad de Kalamata e el sur de Grecia, el Arzobispo de Atenas KKK Hieronymos , primado de la Iglesia Griega, sufrió una caída a consecuencia de la cual se fracturó una pierna. Según fuentes de la Iglesia Griega la intervención quirúrgica ha sido un éxito. Ha sido pospuesta la visita que habá programada a Costantinopla para encontrarse con su Beatitud el Patriarca Bartolomeos.
Pedimos por su pronto restablecimiento, así como por la saud del Patriarca Daniel de Rumanía y de nuestro Patriarca Pavle.

jueves, 3 de abril de 2008

Magdi Allam condenado a muerte por su conversión al catolicismo.


El conocido periodista italiano, Magdi Allam, musulmán convertido al catolicismo, explicó que con este paso su mente se liberó del "oscurantismo de una ideología que legitima la mentira".

Allam, de 55 años y origen egipcio, expone en una carta al diario 'Corriere della Sera' del que es uno de sus subdirectores, los motivos que le llevaron a convertirse a la religión cristiana católica, renunciando a su precedente fe islámica.
El periodista, experto en el mundo árabe y que en el pasado se definió a sí mismo como musulmán moderado, señala que su conversión es fruto de una "larga gestación vivida". La conversión -escribe Allam- liberó su alma "de las tinieblas" de una religión en la que "el odio, la intolerancia" frente al que es diferente, quien es condenado como "enemigo", priman sobre "el amor y el respeto al prójimo".

Además, su mente se ha liberado "del oscurantismo de una ideología que legitima la mentira y el disimulo, la muerte violenta que induce al homicidio y al suicidio, la sumisión ciega y la tiranía, permitiéndole unirse a la auténtica religión de la verdad, de la vida y de la libertad". Allam escribe que más allá del fenómeno de los extremistas y del terrorismo islámico a nivel mundial, "la raíz del mal es innata en un islam que es fisiológicamente violento e históricamente conflictivo".

"Hay que distinguir al Islam como religión y a los musulmanes como personas. Si yo decidí convertirme, es totalmente obvio que lo hice porque maduré una valoración negativa del Islam. Si yo pensara que el Islam es una religión verdadera y buena, no me habría convertido, habría seguido siendo un musulmán. Pero nosotros vivimos en una Europa que está enferma de relativismo y que está sometida a lo políticamente correcto. Entonces hay que decir que todas las religiones son iguales, prescindiendo de sus contenidos, y no hay que decir nada que pueda hurtar la susceptibilidad de los demás. Pero yo rechazo esto porque creo que el ejercicio de la libertad de expresión no puede ser limitado. Y digo lo que pienso".

Por sus opiniones, vive desde hace cinco años bajo escolta policial, debido a las condenas a muerte y amenazas proferidas contra él por "extremistas y terroristas islámicos".
El periodista, nacido en El Cairo y que desde pequeño frecuentó colegios católicos, sabe que su conversión al cristianismo le valdrá "ciertamente una enésima y más grave condena a muerte por apostasía".

Uniatas en acción


Como Siempre los Uniatas causando problemas allí donde estén. En esta ocasión en Vălanii de Beiuş, perteneciente al obispado de Oradea en Rumanía, en la que mediante una argucia judicial le han quitado la iglesia a los ortodoxos. Reclamaban la propiedad de la tierra ante los jueces, pero… ¿Qué ocurría con la iglesia construida encima de esa tierra? La mayoría de los fieles del pueblo, ortodoxos, se quedan sin iglesia y los uniatas aún se indignan por el justo enfado de fieles y clero. Es la forma de actuar de los greco-católicos, siempre bajo manga y con la ayuda del todopoderoso Vaticano.

Habría que recordarles que es lo que son en realidad. Hacerles que miren atrás y que vean cuales son sus orígenes y estos están en una doble traición a su pueblo y a su fe. Mientras los ortodoxos, durante la ocupación austro-húngara de Transilvania eran considerados como siervos sin ningún derecho y los sacerdotes y monjes eran perseguidos y encarcelados terminando su vida muchas veces en el martirio, ellos traicionando la fe de sus padres y a sus compatriotas, por los beneficios y prebendas que prometían los húngaros se unieron a los romanos conservando sus formas ortodoxas pero vacíos ya de gracia. Ahora reclaman “sus” iglesias creando la discordia y la división en los pueblos.


El obispo uniata de Oradea, Virgil Bercea, que apareció en los medios queriendo poner paz, no asistió a la reunión que en Oradea convocó el Metropolita de Cluj Bartolomeo dando plantón al Metropolita, al Obispo ortodoxo de Oradea Vladica Sofronie y al Inspector jefe de la Policía y el Comandante de la Gendarmería de la comarca de Bihor. La única solución es que la Metropolia de Cluj construya una nueva Iglesia ortodoxa para la mayoría de los habitantes del pueblo mientras una exigua minoria de uniatas se quedan con la antigua iglesia. De esto ya tiene experiencia el Metropolita Bartolomeo. Que Dios le ayude en su ministerio y a los fieles ortodoxos que el Señor les de santa paciencia.

¡¡¡FELICIDADES CATA!!! IV Edición Galardones Pueblo Nuevo por apoyo a la inmigración


En la VI edición de los Galardones Pueblo Nuevo la presidenta de ARIPI, Catalina Iliescu es finalista en la categoría 6, es decir, galardones entregados por las embajadas.

En esta edición, la Embajada de Rumanía, la nomina como finalista textualmente por "su doble calidad de profesora universitaria y de presidenta de la asociación ARIPI, es una de las más conocidas y muy apreciada entre los rumanos de España, que de manera incansable y con dedicación promueve la Cultura Rumana en su país de adopción. Entre sus múltiples proyectos de éxito, es de destacar la introducción del estudio de la lengua rumana en la Universidad de Alicante en el 2005, donde ha formado un grupo de más de 70 intérpretes y traductores del rumano al español y la creación de un excelente traductor automático del rumano al español "TRAUTOROM", de acceso libre en la red y de gran utilidad para massmedia, mundo empresarial, mundo académico o personas que estudian el rumano de todo el mundo".




El "TRAUTOROM" fue inaugurado el pasado 13 de marzo por el Secretario de Estado del MAE de Rumania, MIHAI GHEORGHIU, que visitó nuestra Parroquia al día siguiente junto con el Viceconsul del nuevo Consulado de Rumanía en Castellón y donde se le hizo entrega de un icono de la Santa Faz de Nuestro Señor como recurdo de su visita.
En todas las categorías, los finalistas rumanos son:
Categoría 1: Asociaciones, Fundaciones y Colectivos

FEDROM
Categoría 3: Deportistas

Gica Craioveanu, ex-futbolista

Categoría 4: Gente Solidaria. Ayudan anonimamente

Adrian Ligor, Secretario Embajada Rumanía.


Categoría 6: Entregados por Embajadas y Consulados


Embajada de Rumanía

Ana Maria Diaconescu, catedrática de rumano de la UNED

Catalina Iliescu, presidenta de ARIPI

miércoles, 2 de abril de 2008

Accidente de Su Beatitud el Patriaca Daniel

El 30 el 2008 de marzo, después de la celebración de la Santa Liturgia en la Catedral Patriarcal, Su Beatitud el Patriarca Daniel se fracturó el hueso del tobillo izquierdo. Después del accidente fue llevado al Hospital Militar central de Bucarest donde fue intervenido inmediatamente. Los doctores opinan que pueda salir del hospital en tres días.
Pentru sănătate a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române , Doamne miluieşte.

Comunicat de presa privind starea de sanatate a Preafericitului Parinte

ROMÂNIA
MINISTERUL APARARII
SPITALUL CLINIC DE URGENTA MILITAR CENTRAL
„DR. CAROL DAVILA”

În ziua de duminica 30.03.20008 ora 1330 s-a prezentat în urgenta la Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila” Preafericitul ParinteDaniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în urma unui accident suferit dupa savârsirea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhala din Bucuresti, la urcarea treptelor de acces spre Resedinta Patriarhala.
În urma examenului de specialitate (Ortopedie Traumatologie), a consulturilor multidisciplinare, a examenelor clinice, biologice si imagistice efectuate s-a precizat diagnosticul „Fractura bimaleolara, cominutiva, cu luxatiie interna astragaliana si diastazis tibio-peronier glezna stanga” motiv pentru care s-a decis interventia chirurgicala în urgenta cu anestezie rahidiana practicându-se: „Reducere deschisa si osteosinteza cu placa si suruburi pe maleola peroniera si suruburi pe maleola tibiala cu imobilizare postoperatorie a articulatiei” Interventia chirurgicala s-a desfasurat fara incidente sau accidente anestezicochirurgicale si a durat 1 ora si 40 de minute.
În prezent starea de sanatate a Preafericitului Parinte Daniel este buna, fiind în postoperator imediat cu parametrii functiilor vitale în limite normale. Ramâne sub supraveghere medicala permanenta de specialitate; nu va calca pe piciorul operat minim 6 saptamâni.
Echipa anestezico-chirurgicala a fost urmatoarea:
Col medic conf. univ Adrian Barbilian - Seful Clinicii Ortopedie Traumatologie
Mr. Medic Dr. Ionut Codorean – medic primar ortoped
Cpt Dr. Marinel Drâgnei – medic specialist ortoped
Col Dr. Laurentiu Ene – sef sectie Anestezie Terapie Intensiva
Mr Dr. Ionut Tudorache – medic specialist Anestezie Terapie Intensiva
Comandantul SCUMC „Dr Carol Davila”
Gl Bg medic,
Conf. univ Dr. Ioan Sîrbu


Después de dos semanas de trabajo aprovechando las vacaciones de la Pascua de los católicos este es resultado. Se han renovado todas las paredes de la Iglesia superponiendo paredes de pladur especial antihumedad. Así mismo se han alisado los techos y eliminado las bajantes que había a la vista eliminando así los ruidos desagradables. Como guinda, se han pintado las paredes de la Iglesia de azul y los techos de un azul un poco más oscuro y ya se están preparando las estrellas doradas para este cielo. Ha sido un trabajo muy duro de muchas personas que han renunciado a sus vacaciones para trabajar gratis en la Iglesia, en la que es su Parroquia. Así mismo se han fijado los iconos alguno de los cuales se habían deteriorado por la humedad y poniendo iconos nuevos. Gracias a los que han estado de día y de noche trabajando duro, gracias a los que han ayudado a poner los iconos, a lavar paños y manteles, a los que han limpiado. Gracias a los que han colaborado para sacar esos euros que han costado los materiales, ¡GRACIAS A TODOS! Y gracias sobre todo a Dios que nos permite tener este trozo de Cielo en Alicante.


Strana



Trono episcopal



Sfintele Moastele

Maica Domnului de la Nicula

Vista desde el Nartex


En medio de la Iglesia quedó expuesta este domingo la Santa Cruz

que tiene la reliquia de la Verdadera Cruz.

martes, 1 de abril de 2008

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR Cuvant la Duminica a treia a Sfântului si Marelui Post

Zis-a Domnul către iudei:„Cine dintre voi Mă vădeşte pre Mine pentru păcat ?”(In. 8, 46)
Conştiinţa noastră ne pârăste pe noi Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit şi priveghetor necontenit - conştiinţa. Intr-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie aşa de treaz, precum conştiinţa noastră. Dintre judecătorii omeneşti, unii se mituiesc, alţii se câştigă prin măguliri, alţii se intimidează prin frică, şi încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă, însă tribunalul conştiinţei nu se biruieşte prin toate acestea, ci poţi să măguleşti, să dai daruri, să ameninţi sau să faci orice, această judecătorie pururea va rosti hotărârea cea dreaptă, chiar şi asupra gândurilor tale celor păcătoase. Si tocmai cel ce a săvârşit păcatul se osândeşte pe sine, chiar când nu-1 părăsesc alţii. Si aceasta nu se întâmplă o dată sau de două ori, ci foarte adeseori, în toată viaţa. De ar fi trecut oricât de mult timp, conştiinţa niciodată nu uită cele petrecute, atât în timpul când se săvârşeşte păcatul, cât şi înainte şi dupa săvârşirea lui, se ridică asupra noastră ca un pârâş complet, iară mai cu seamă după isprăvirea păcatului, în timpul săvârşirii păcatului, suntem beţi şi nu băgăm seama la conştiinţă aşa de bine, dar după ce păcatul s-a săvârşit şi s-a isprăvit, iar pofta s-a împăcat, atunci vine boldul cel amarnic al căinţei. Aici se întâmplă cu totul împotriva celor ce zice Sfânta Scriptură despre femeile născătoare, înainte de naştere pătimesc dureri multe şi nesuferite, iară după ce au născut, ele simt uşurare şi durerile trec (In. 16, 21). La păcat, dimpotrivă. Câtă vreme purtăm în noi voinţa cea păcătoasă, ne bucurăm şi suntem veseli, iar după ce am născut în lume copilul cel rău, adică păcatul, atunci cunoaştem urâciunea lui, atunci simţim durerile, atunci păţim chinuri mai mari decât femeile ce se află în durerile naşterii. De aceea vă îndemn, păziţi-vă chiar de la început, să nu zămisliţi în voi o poftă rea; iară dacă am zămislit-o atunci să înăbuşim în noi sămânţa cea rea. Dacă însă şi la aceasta am fost leneşi, atunci, îndată ce păcatul s-a arătat în faptă, să-1 omoram prin mărturisire şi lacrimi şi prin paza asupra noastră înşine. Căci nimic nu este pentru păcat aşa de omorâtor ca pâra asupra noastră înşine şi osândirea de noi înşine, unită cu pocăinţa şi cu lacrimile. De aceea osândeşte păcatul tău, şi te vei libera de o grea povară.După ce un părinte a pedepsit de multe ori pe fiul său, dar cunoaşte că acela rămâne neîndreptat, atunci el public se leapădă de dânsul, îl goneşte din casa sa şi-1 desparte de familie. Dar conştiinţa nu urmează aşa. După ce a grăit o dată, şi de două ori, şi de trei ori, şi de zece mii de ori, fără ca tu s-o fi ascultat, ea totuşi vorbeşte din nou şi nu încetează până la răsuflarea cea mai de pe urmă. Acasă, pe uliţă, la masă, la târg, pe cale, ba adeseori şi în visuri, pune înaintea ochilor noştri icoanele păcatelor noastre.Şi socoteşte înţelepciunea lui Dumnezeu ! Conştiinţa n-are trebuinţă să ne pârască necontenit, căci noi n-am putea purta povara cand ea ar vorbi contra noastră neîncetat. Dar Dumnezeu n-a făcut conştiinţa aşa de slabă, încât să slăbească după întâia şi a doua amintire. Dacă ea în toate zilele şi în toate ceasurile ne-ar chinui cu boldul său, noi am fi înăbuşiţi de descurajare. Dacă din contră, după întâia sau a doua amintire ar înceta cu pâra sa, foarte puţin folos ne-ar aduce. De aceea Dumnezeu a rânduit aşa, ca să ne mustre conştiinţa de multe ori şi cu sârguinţă, dar totuşi nu neîncetat; de multe ori, pentru ca să nu cădem în uşurătatea minţii, ci până la moarte să rămânem treji; nu neîncetat şi fără răgaz, ca să nu ne descurajăm, ci câteodată să ne liniştim, să ne mângâiem şi să putem iarăşi răsufla. Pe cât de pierzător şi aducător de grosolană nesimţire ar fi daca păcatele nu ne-ar pricinui nici o durere, tot aşa de vătămător ar fi dacă ar trebui ca noi să suferim această muncă de-a pururea şi peste măsură. Căci covârşirea necazului poate lipsi pe om de minte, copleşindu-i sufletul şi făcându-1 incapabil de orice bine. De aceea conştiinţa ne mustră numai din timp în timp, căci ea este destul de aspră, chinuindu-1 pe păcătos mai cumplit decât strămutarea.Pe lângă aceasta, conştiinţa se deşteaptă şi strigă cu multă putere asupra noastră, nu numai când noi înşine păcătuim, ci şi când vedem pe alţii păcătuind. Când desfrânatul, tâlharul ş. a., măcar că nu se pârăşte pe sine, dar aude pâra asupra altora care au săvârşit aceleaşi păcate, se crede pe sine însuşi pedepsit, căci imputând altuia păcatele sale, iarăşi se înfăţişează cu vioiciune şi aceluia aducându-i aminte păcatele sale proprii. Acela se pârăşte, iar acesta, care a săvârşit aceleaşi păcate, nepârât de nimeni simte durerile pedepsei.Dar tot aşa se întâmplă şi cu faptele cele mărite. Când alţii se laudă si se încununează, se bucură toţi cei ce au făcut aceleaşi fapte nobile, ca şi cum lauda aceea i-ar privi pe dânşii.Deci cine poate fi mai nenorocit decât păcătosul care se doboară singur pe sine, când alţii se parase? Dimpotrivă, cine poate fi mai norocit, decât cel îmbunătăţit care se poate bucura împreuna şi atunci când alţii se laudă, căci lauda altora îi aduce aminte de faptele sale cele mărite. Aceasta este cu adevărat o întocmire care mărturiseşte înţelepciunea cea dumnezeiască, cu adevărat un semn al proniei lui Dumnezeu! Mustrarea conştiinţei, iubiţilor, este o ancoră sfântă a sufletului, care nu ne lasă să ne cufundăm cu totul în cursa păcatului. Căci nu numai când săvârşim păcatul, ci adeseori mulţi ani după aceea, conştiinţa iarăşi ne aminteşte nelegiuirile noastre cele vechi.Aşa s-a întâmplat feciorilor lui Iacov. Când Iosif a zis către dânşii: „Lăsaţi pe unul dintre voi aici, şi aduceţi pe fratele vostru, iară dacă nu, veţi muri”. Ce ziceau ei atunci între dânşii ? „Noi suntem vinovaţi pentru fratele nostru, că nu ne-a fost milă, când se ruga de noi” (Fac. 42, 16-21). Aşadar, iată, după cât de multă vreme ei iarăşi şi-au adus aminte de păcatul acela. Ei spuseră tatălui lor: „O fiară sălbatică a mâncat pe Iosif” (Fac. 37, 33), şi acum, când Iosif era de faţă şi-i asculta, se înfăţişează păcatul lor. Ce poate fi mai minunat decât acesta ? Aici vedem noi o judecată fără jeluire, o apărare fără pâră, o dovedire fără martori, fiindcă făptuitorii singuri s-au pârât, iar cele făcute în taină le-au vădit la lumină. Cine i-a convins, cine i-a silit să atingă iarăşi ceea ce săvârşiseră de un timp atât de îndelungat ? Nu este oare limpede că conştiinţa acest judecător nemituit şi neamăgit de-a pururea, zguduia sufletele lor, umplându-şi inimile lor de nelinişte ? Aşa ni se întâmplă şi nouă adeseori cu păcatele noastre cele de mai înainte. Când suntem în nenorocire, iarăşi ne aducem aminte de vechile noastre călcări de lege.Până aici am văzut că conştiinţa este judecătorul cel mai nemituit şi neobosit; să cumpănim acum în scurt adevărul: conştiinţă bună este cea mai mare mângâiere în nenorocire.Pentru ce ne temem noi de moarte ? Pentru că nu avem o conştiinţă bună. Dacă noi am avea aceasta, nu ne-ar înspăimânta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici orice alta. Căci pe cei îmbunătăţiţi nu-i poate vătăma nimic din toate acestea, nici nu le poate răpi norocirea lor cea lăuntrică.Cine se nutreşte cu nădejdile cele mai mărite, nimic nu-l poate întrista.Sau cine poate face ceva care să poată nelinişti pe un asemenea om nobil? Presupuneri că cineva îi răpeşte averea. Dar el are o comoară în cer! Cineva îl izgoneşte din patrie. Dar el are patria sa în cer ! Poate că cineva îl ferecă cu lanţuri. Dar el are o conştiinţă liberă, şi nu bagă în seamă închisoarea cea din afară ! însă poate că cineva ucide trupul lui. Totuşi el iarăşi va învia.Precum cel ce se lupta cu umbra si bate aerul nu poate rani pe nimeni, asa si cel ce se lupta impotriva celui drept, se lupta numai cu umbra, cheltuieste zadarnic puterea sa, si nu poate sa aduca aceluia nici o lovire.Daca poti tu să-mi asiguri dobândirea cerului, atunci poţi să mă omori astăzi, şi eu încă îţi voi mulţumi pentru aceasta, că tu aşa de repede m-ai pus în stăpânirea acelor bunuri mărite. Dar, va răspunde cineva, tocmai de aceea suntem noi îngrijiţi de moarte, căci din pricina mulţimii păcatelor noastre, avem puţină nădejde la împărăţia cerului. Dacă este aşa atunci încetează a te tângui împotriva morţii, tânguieşte-te mai vârtos asupra păcatelor tale, spre a te curati de dansele. Grozăvia morţii, aşadar, nu este însăşi moartea, ci conştiinţa cea rea; căci conştiinţa cea bună ridică chiar morţii groaza ei. Şi aşa este şi cu orice nenorocire.In sfârşit, să gândim ce dragoste mare ne-a arătat Dumnezeu prin aceea că ne-a dat conştiinţă! Fiindcă el cândva are să ne tragă la răspundere pentru păcatele noastre, de aceea a pus în inima noastră acest judecător nemituit, pentru ca el chiar aici pe pământ, să ne judece pentru păcatele noastre, să ne facă mai înţelepţi şi să ne mântuiască de înfricoşata judecată viitoare. Pentru aceasta zice şi Pavel: „De ne-am fi judecat pe noi singuri, nu ne-am fi osândit” (I Cor. 11, 31). Deci, pentru ca să nu ne osândim acolo, ca să nu fim acolo traşi la răspundere, să intre fiecare în conştiinţa sa, să deschidă viaţa sa ca pe o carte, să urmărească cu amănuntul toate păcatele sale, să spună hotărârea cea de judecată a sufletului care le-a săvârşit, să pedepsească gândurile sale, să muncească şi să necăjească inima sa, iar pentru nelegiuirile sale singur să se supună la pedeapsă, osândindu-se pe sine, făcând pocăinţă aspră cu lacrimi, mărturisind păcatele sale, postind şi dand milostenie, săvârşind înfrânare şi fapte de dragoste, pentru ca noi încă de aicea să lepădăm păcatele noastre; şi să ne puterm duce în acea lume cu o veselă siguranţă, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.